Teatrul Naţional Craiova / data premierei: 28 octombrie 2001
Revizorul de N.V. Gogol
Cu: Sorin Leoveanu, Iosefina Stoia, Nicolae Poghirc, Angel Rababoc, Vasile Cosma, Valer Dellakeza, Ilie Gheorghe, Nataşa Raab
Decorul: Vasile Buz
Costumele: Lia Digaru
Coregrafia: Felicia Dalu
„Goga a ales, de la început, să se confrunte cu texte majore, să lucreze cu artişti importanţi, să urmărească riguros şi elaborat anumite teme şi probleme cu miză umană general valabilă. Drumul pentru care a optat nu este cel mai uşor, dimpotrivă. El nu şi-a fabricat succesul, ci a purces, în modul cel mai serios şi mai profund, la construirea unei cariere. (...)
Revizorul mi se pare o etapă pe care avea nevoie să o străbată în munca sa atentă cu actorii. O etapă dificilă, dar o probă importantă. Dacă până acum s-a ocupat de portrete, de data asta manevrează extraordinar şi fotografiile de grup ample, care capătă o dinamică ciudată, o colcăială de şiretenie şi micime, ridicate la rang de grotescă şi inepuizabilă inventivitate. Felul în care ridicolul grup al notabilităţilor unei îndepărta-te gubernii ruseşti se adună şi se desface, pare solidar şi totuşi este format atît de clar din caraghioşi trădători şi delatori, inspiraţia cu care Claudiu Goga a construit o armonică a laşităţilor este o izbîndă.”
Mariana Constantinescu – România literară, nr. 9 / 2002
„Deşi se declară preocupat de viaţa scenică a „poveştii” şi de interesul actual al „temei”, regizorul nu se limitează la atât. Cum nu se limitează la a socoti piesa o comedie de moravuri, încercând să vadă, printre rânduri, lumea conţinută în satira socială, în profunzimea comicului de comportament. Acum, Claudiu Goga nu mai vorbeşte despre Râs ca singur erou cinstit al piesei lui Gogol, nici despre funcţia sa sarcastică, ci îi sesizează rezonanţa tragică, exasperată, disperată, într-o lume a absurdului peren, de la ipostaza gogoliană la cea ionesciană.
Dar noutate viziunii regizorale constă şi în faptul că – probabil, prima oară – se ţine sema de evoluţia gândirii religioase a lui Gogol.”
Ion Cazaban – Teatrul azi, nr 1, 2 / 2002